Made for Soul

Cu toţii ne întrebăm, mai mult sau mai puţin, dar zilnic, “de ce?” De ce nu merg lucrurile bine? De ce nu sunt fericit? De ce viatza este aşa dură cu mine? De ce se poartă lumea aşa cu mine? De ce este aşa greu să trec peste asta? De ce tocmai eu? .... De ce?.. De ce?......... Deee ce? O gramadă de întrebări care pornesc cu „de ce?” şi o grămadă de întrebări care ne framântă zi de zi. Dacă le găsim răspunsul sau nu, contează foarte puţin, deoarece la orice răspuns dăm peste o nouă întrebare, o nouă dilemă şi un nou „de ce?”. Însă există o întrebare pe care rareori o punem, dar care este cea mai importantă. Există o întrebare de la care toate celelalte întrebări au pornit. Există o întrebare cu care fiecare dintre noi s-a născut şi cu care fiecare dintre noi s-a zbătut toată viaţa să-i găsească un răspuns. Uneori poate chiar am reuşit să dăm peste el, dar niciodată acel răspuns nu ne-a liniştit setea de noi întrebări. Şi acest lucru mă face să cred că poate.... noi niciodată nu am fost...

Doi prieteni mergeau impreuna prin desert. La un moment dat s-au certat, si unul dintre ei i-a spus vorbe grele celuilalt si l-a lovit. Acesta din urma, indurerat, fara cuvinte, a scris pe nisip: - Astazi, cel mai bun prieten m-a jignit si m-a lovit. Au continuat sa mearga si au ajuns la o oaza, in lacul careia au decis sa se racoreasca. Cel care fusese palmuit a fost cat pe ce sa se inece, dar prietenul sau l-a scos la mal. Dupa ce si-a revenit, cel salvat a scris pe o piatra: - Astazi, prietenul meu cel mai bun a fost langa mine cand am avut nevoie de el. Celalalt l-a intrebat: -Cand te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum ai scris pe o piatra. De ce? Acesta i-a raspuns: -Cand sunt ranit scriu pe nisip pentru ca vanturile sa stearga amintirea suferintei. Dar cand cineva imi face un bine sap aceasta amintire in piatra, pentru ca ea sa dainuie, nestearsa… Lasa vanturile sa imprastie chiar acum in departari suferintele tale trecute, ca si cand ar fi fost scrise pe nisip… Si cum ar fi sa...