Omul cu el insusi - o calatorie mistica Inainte de a spune ceva, tac. In toata aglomeratia cotidiana sunt coplesit de suvoiul de ganduri care necontenit se manifesta in mintea mea. Acum, brusc, ramanand singur cu propria persoana, gandurile parca iau o pauza. Se opresc, se linistesc, fiecare ocupand un loc mai retras. De parca singure se aseaza intr-o ordine deplina. Acesta este momentul, scurt, in care stresul se odihneste. Este o clipa de tacere launtrica totala, un moment de ascutire a tuturor simturilor. Incepe sa-mi placa sa simt tot ce ma inconjoara si fiecare lucru prinde si forma si continut in acelasi timp. Incep sa admir peisajul ce imi apare la fereastra. Incep sa simt caldura, mirosul de vechi, lipsa de aer din care ma aflu. Deschid larg fereastra. Ma copleseste un aer rece, dar curat. Frigul imi da tarcoale. Trag aer din plin in piept, de cateva ori, si apoi revin la locul meu, inchizand fereastra. Stau pe un scaun dur, cu toate ca e imbracat in burete si texti