Skip to main content

Fara numar



eu nu-mi doresc sa imi doresc
sa am bani sa fac tot ce poftesc
eu doar doresc sa fac.. tot ce vreau,
sa nu intre vreun ban, in sufletul meu.

eu vreau sa fiu liber, eu asta imi doresc
nu vreau nici o regula, mijloc, motor..
pentru a putea simtii ca sunt pe deplin
un om.

eu vreau sa pot sa ascult, sa stiu, sa-nteleg,
ca universu-i frumos si suntem parte din el.
prin mine-i un filtru ce ma lasa sa cern
cu ochii sa vad, sa aud, sa simt, sa traiesc..
ce-i dulce e gratis, e bun... delicios e firesc.

nu vreau sa fiu eu purtat de betzie
sa fiu obedient la cea mai mare prostie
noi suntem la fel de egali sa traim
nu banul dicteaza ce vrem, ce dorim.

banul e doar un refugiu creat, o stare de fapt,
pentru a ne rapune si a ne lasa fara cap,
lasa fara simtz si fara ardoare..
cum iubirea cu bani e un mort in miscare.

traim sa simtim, sa cunoastem, iubim,
traim sa cream, sa crestem, impartim,
traim sa fim oameni, in grup sa iubim,
sa ne ingrijim.. si impreuna cu totii sa stam
sa zambim.

ne-avem noi pe noi,
si avem ce-i mai mult,
mai drag, mai cald..
mai frumos pe pamant.

averea de spirit nu are egal
e toata eterna si arde in noi,
trebuie doar.. sa inchidem privirea,
si sa avem habar,
de cel ce-i aproape
si ne tine de cald.

by Blanco

Comments

Popular posts from this blog

Albina

Când norii se deschid și plâng, Șuvoaie curg, șuvoaie curg. Când noaptea se așterne înfrigurând, Cu toții fug, cu toții fug. Doar ea, surprinsă în dărăt, se zbate să reziste încă un zor, Și chiar de e cuprinsă de un dor, ea stă în continuare în zbor. Firavă, harnică și obosită, se adăpostește într-un loc retras, Lumina ei, o umbră într-o sticlă, pe marginea unui pervaz. Și plouă, plouă, toarnă cu găleata, Și suflă un vânt puternic ce te-ngheață, Cu toate că este prea târziu în noapte, Ea se gândește neîncetat la dimineață. Eu o privesc, nu am cu ce să o ajut, Nici să mă apropii, ca s-o prind în palmă, E prea micuță și foarte speriată, Iar acul ei în zbor tot mi-l arată. O las, în firea vieții și naturii, Să creadă, să lupte, să răzbească, Și să ne învețe pe orișicare,  Că încercarea e doar un drum din floare în floare. by Blanco 4 iunie 2019

Prins

De dincolo de nori Retrăiesc gând cu gând, în gând. Amintirile-mi se plimbă, purtate ușor de un vânt Mai subțire decât primul și ultim cuvânt. Mă apropii de soarele, ce îmi zâmbește agale, Incălzindu-mi tot corpul, prinde conturu-mi în zare. Șuvoiul de lacrimi, ce îl port cu mine, Îl las să coboare, mângâind aprig pe obrăjioare. E un contrast și totu-i schimbare, E un proces ce nu are, nicicum, alinare. Oricât aș vrea, firescul e împotriva mea. Oricât nu aș vrea, eternitatea conține și clipa cea grea. Da. Voința-mi a fost lege într-utotul cândva.  Acuma precum raza, urmez împăcat direcția. Oricine, oricând, va simți copleșirea ce-o simt acum, Când mă desprind, și în lumină mă avânt pe deplin. Tot ce contează, în iubire e prins, Tot ceea ce sunt, am fost și voi fi. by Blanco 1 aprilie 2020

Titlul poeziei e mai jos

 Când voi închide ochii pentru ultima dată La Domnul, în casa Sa, voi poposi în șoaptă. Iar în lumina luminată ce va fi Pe toți cei dragi voi revedea, și regăsi. Oo..tulburată mai este viața uneori, Tânjind spre liniște și pace ne dă fiori, Noi neglijăm prezentul și ne grăbim cu spor Să ne găsească moartea pe un coridor. Orbiți de nebunie, regrete și prostie, Ne irosim un dar, un har, mizând totul pe zadar, Când de fapt rostul și rolul sunt de a fi mereu uman, De a trăi în pace și a iubi necugetat, aproapele la fel de încercat. Ne izbește o realitate, a unei minți întunecate, A noastre minți, înebunită tare de eșecuri, lipsuri, aure, palate, În scorbura unui copac ne par toate afundate, Uitând să ascultăm de graiul, viu, al unei păsări mult plimbate. Cătarea, darea, zarea, zorii și marea Sunt de fapt realizarea prin care Domnul Zilnic ne arată ce frumuseți ne pot aduce Speranța, crezul, efortul și cumpătarea. E lecția pe care o avem de învățat și dat. Din foi, cotor, cerneală și iubire