În pragul serii, vine noaptea,
Cu ea, un con de liniște ajunge.
Surprinși ne-mpleticim privirile,
De frig, ne ascuțim simțirile.
E cald în casă, la fereastră,
Și vuiet mult pe stradă,
Mașinile nu au tihnă, nu eu,
Și le privesc în treacăt.
E clar ce vreau, ca să găsesc,
O oază despre mine..
Eu calm încep să deslușesc,
Descoperindu-mă în tine.
Tu Doamne, ai fost, ești și vei fi,
Un gând ce-l port, și mă frământ,
În suflet e un legământ,
Legat mă simt de acest pământ.
Sunt miez de nucă, copt o vară,
Ce a împărțit și nopți și zile,
Precum iubirea într-o iarnă,
Ai licărit o veșnicie.
Când dorm, tu nu te odihnești,
La mine simt cum tot veghezi,
Ce am mai bun tu protejezi,
Ca să renasc, când ai să crezi.
Un ochi de-aveam, eu te vedeam,
Cu doi, în schimb, ne îndoim,
Tu în balanță ne-ai clădit,
Și-n trei mereu te regăsim.
by Blanco
Poezia fără nume
Așa cum El nu are chip și nici formă
Așa cum noi avem un suflet fără margini
Așa cum coaja îngrijește nuca, dar nu o îngrădește decât în lipsa acțiunii.
Cu ea, un con de liniște ajunge.
Surprinși ne-mpleticim privirile,
De frig, ne ascuțim simțirile.
E cald în casă, la fereastră,
Și vuiet mult pe stradă,
Mașinile nu au tihnă, nu eu,
Și le privesc în treacăt.
E clar ce vreau, ca să găsesc,
O oază despre mine..
Eu calm încep să deslușesc,
Descoperindu-mă în tine.
Tu Doamne, ai fost, ești și vei fi,
Un gând ce-l port, și mă frământ,
În suflet e un legământ,
Legat mă simt de acest pământ.
Sunt miez de nucă, copt o vară,
Ce a împărțit și nopți și zile,
Precum iubirea într-o iarnă,
Ai licărit o veșnicie.
Când dorm, tu nu te odihnești,
La mine simt cum tot veghezi,
Ce am mai bun tu protejezi,
Ca să renasc, când ai să crezi.
Un ochi de-aveam, eu te vedeam,
Cu doi, în schimb, ne îndoim,
Tu în balanță ne-ai clădit,
Și-n trei mereu te regăsim.
by Blanco
Poezia fără nume
Așa cum El nu are chip și nici formă
Așa cum noi avem un suflet fără margini
Așa cum coaja îngrijește nuca, dar nu o îngrădește decât în lipsa acțiunii.
Comments