Skip to main content

Iubirea noastră

S-a consumat iubirea noastră, dragă,
Când ochii îmi vedeau că ești, epavă.

S-a consumat iubirea în lungul infinit,
Când timpul doar la noi nu s-a gândit.

S-a consumat și visul ce inima ni-l poartă,
Când glasul tău nu a mai fost doar o vorbă, în șoaptă.

S-a .. și s-a.. tot și mai mult,
Până-n momentul, când, niciunu nu a mai putut.

PS: Lipind de clipă sentimentul, unind trăirea cu momentul,
Și corpul cu gândul, și vorba cu sufletul,
Prezentul trecut-a devenitul un dus,
Răsăritul pierdut într-un veșnic apus.

by Blanco

Ps-ul e scris după experiența de după.
Poezia continuă, chiar dacă nimicul ajunge sub lupă.
Căci firul apei curge, indiferent dacă izvorul din care pornit-a cândva, ajunge a cunoaște într-o zi, seceta.

Ps2: scrisă după o lungă suferință inconștientă ce precede o altă suferință conștientă, fără de care bucuriile nu ar mai fi bucurii, fără de care omul vremelnic nu ar mai fi om.

Caldul e rece și recele cald, depinde de vrutul comandantului general, ce zace în fiecare dintre noi și care poartă diverse nume: teamă/ curaj, putere/lipsă, respect/dezinteres, luptă/ predare.

Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

Albina

Când norii se deschid și plâng, Șuvoaie curg, șuvoaie curg. Când noaptea se așterne înfrigurând, Cu toții fug, cu toții fug. Doar ea, surprinsă în dărăt, se zbate să reziste încă un zor, Și chiar de e cuprinsă de un dor, ea stă în continuare în zbor. Firavă, harnică și obosită, se adăpostește într-un loc retras, Lumina ei, o umbră într-o sticlă, pe marginea unui pervaz. Și plouă, plouă, toarnă cu găleata, Și suflă un vânt puternic ce te-ngheață, Cu toate că este prea târziu în noapte, Ea se gândește neîncetat la dimineață. Eu o privesc, nu am cu ce să o ajut, Nici să mă apropii, ca s-o prind în palmă, E prea micuță și foarte speriată, Iar acul ei în zbor tot mi-l arată. O las, în firea vieții și naturii, Să creadă, să lupte, să răzbească, Și să ne învețe pe orișicare,  Că încercarea e doar un drum din floare în floare. by Blanco 4 iunie 2019
Post a Comment
Read more

Prins

De dincolo de nori Retrăiesc gând cu gând, în gând. Amintirile-mi se plimbă, purtate ușor de un vânt Mai subțire decât primul și ultim cuvânt. Mă apropii de soarele, ce îmi zâmbește agale, Incălzindu-mi tot corpul, prinde conturu-mi în zare. Șuvoiul de lacrimi, ce îl port cu mine, Îl las să coboare, mângâind aprig pe obrăjioare. E un contrast și totu-i schimbare, E un proces ce nu are, nicicum, alinare. Oricât aș vrea, firescul e împotriva mea. Oricât nu aș vrea, eternitatea conține și clipa cea grea. Da. Voința-mi a fost lege într-utotul cândva.  Acuma precum raza, urmez împăcat direcția. Oricine, oricând, va simți copleșirea ce-o simt acum, Când mă desprind, și în lumină mă avânt pe deplin. Tot ce contează, în iubire e prins, Tot ceea ce sunt, am fost și voi fi. by Blanco 1 aprilie 2020
Post a Comment
Read more

Titlul poeziei e mai jos

 Când voi închide ochii pentru ultima dată La Domnul, în casa Sa, voi poposi în șoaptă. Iar în lumina luminată ce va fi Pe toți cei dragi voi revedea, și regăsi. Oo..tulburată mai este viața uneori, Tânjind spre liniște și pace ne dă fiori, Noi neglijăm prezentul și ne grăbim cu spor Să ne găsească moartea pe un coridor. Orbiți de nebunie, regrete și prostie, Ne irosim un dar, un har, mizând totul pe zadar, Când de fapt rostul și rolul sunt de a fi mereu uman, De a trăi în pace și a iubi necugetat, aproapele la fel de încercat. Ne izbește o realitate, a unei minți întunecate, A noastre minți, înebunită tare de eșecuri, lipsuri, aure, palate, În scorbura unui copac ne par toate afundate, Uitând să ascultăm de graiul, viu, al unei păsări mult plimbate. Cătarea, darea, zarea, zorii și marea Sunt de fapt realizarea prin care Domnul Zilnic ne arată ce frumuseți ne pot aduce Speranța, crezul, efortul și cumpătarea. E lecția pe care o avem de învățat și dat. Din foi, cotor, cerneală și iubire
Post a Comment
Read more