Lacrima e schimbarea. E noul. E cătarea...
Copilul, când vine pe lume, plângând el ne spune: "Nevăzând, eu vă vreu și vă primesc pe toți în sufletul meu".
Iar atunci când cineva ne părăsește de pe lumea asta, prin valuri de lacrimi noi declarăm: "Chiar nevăzându-te continuăm să te avem, cu noi în suflet, mereu și mereu".
Lacrima e puntea prin care se unesc cele două lumi: cea fizică și cea spirituală. Și orice pas prin viață e precedat sau urmat de un strop de lacrimă. E trecerea prin poartă. E cursul.
Lacrima e legată de gând, de suflet și de Divinitate! Toate trei fiind unite într-o lacrimă. Rareori se întâmplă ca gândul și sufletul să cadă la un consens, și uite că lacrima nu doar că le unește pe cele două, dar le aproprie și de Divinitate!
Că sunt lacrimi de bucurie, că sunt de tristețe, ele sunt parte din viața noastră și din noi. Nu noi le alegem. Noi, oameni fiind, găsim în ele alinarea, liniștea, echilibrul, descătușarea. Emoția e tulpina, lacrima e bulbul.
Viața e precum un buchet...plin de bucurii, de tristețuri, de încercări și de noi și noi repere. Că ne convine, ca nu, nu ne rămâne decât să luăm lucrurile ca atare și prin lacrimi să le depășim.
Așa a fost totul înaintea noastră și așa va fi și după.
by Blanco
Ps: E greu să găsești alinarea în mijlocul durerii, oricât am încerca, însă lacrima parcă ne luminează chipul și inima, ne ajută și ne apropie atât de cei care nu mai sunt printre noi cât și de cei cu care ne continuăm drumul, fiind uniți în fața prezentului și viitorului. Trecutul deja nu îl mai poate schimba nimeni. Îl acceptăm așa cum e, păstrăm în gând și în suflet binele ce a fost și ne dăruim în continuare îngrijirii celor dragi.
28 septembrie 2020
Comments