Made for Soul

Mândrul suflet românesc, ce cu patimă în luptă Apără de generații, sfânt pământul strămoșesc! Toți privim cu ochii în lacrimi și îi onorăm cu stimă, Vrednici oameni de credință, purtători de nemurire! by Blanco 1 decembrie 2018

Dintre toate cluburile de fotbal pe care le simpatizez, abia ieri mi-am dat seama cu adevarat ca iubirea si admiratia o port doar catre unul singur:  - cel care triumfă onest intr-o lupta corecta aparandu-si culorile - care desi este aprig in lupta, daca pierde da mana advesarului precum un frate, fara invidie si resentimente - este un club autentic si generos, care isi respecta veteranii si incepatorii - este un club plin de nerv si emotie - este un club in care cei mai buni sportivi vin sa isi desavarseasca cariera si sa lupte nobil precum cavalerii - purtand mereu curat, steagul alb. ❤ Mă dezic de apucăturile actualei conduceri si de fanatismul suporterilor, mergand catre originea sa, asa cum a fost gandit si cladit in timp, si asa cum, si in prezent, in anumite segmente din club si jucatori din lot se pastreaza aceste trasaturi. Avem multe de invatat si de la adversari si mai ales din pasiunea cu care fanii altor cluburi isi poarta echipa spre victorie si o sustin la esecuri. A...

Când norii se deschid și plâng, Șuvoaie curg, șuvoaie curg. Când noaptea se așterne înfrigurând, Cu toții fug, cu toții fug. Doar ea, surprinsă în dărăt, se zbate să reziste încă un zor, Și chiar de e cuprinsă de un dor, ea stă în continuare în zbor. Firavă, harnică și obosită, se adăpostește într-un loc retras, Lumina ei, o umbră într-o sticlă, pe marginea unui pervaz. Și plouă, plouă, toarnă cu găleata, Și suflă un vânt puternic ce te-ngheață, Cu toate că este prea târziu în noapte, Ea se gândește neîncetat la dimineață. Eu o privesc, nu am cu ce să o ajut, Nici să mă apropii, ca s-o prind în palmă, E prea micuță și foarte speriată, Iar acul ei în zbor tot mi-l arată. O las, în firea vieții și naturii, Să creadă, să lupte, să răzbească, Și să ne învețe pe orișicare,  Că încercarea e doar un drum din floare în floare. by Blanco 4 iunie 2019

De dincolo de nori Retrăiesc gând cu gând, în gând. Amintirile-mi se plimbă, purtate ușor de un vânt Mai subțire decât primul și ultim cuvânt. Mă apropii de soarele, ce îmi zâmbește agale, Incălzindu-mi tot corpul, prinde conturu-mi în zare. Șuvoiul de lacrimi, ce îl port cu mine, Îl las să coboare, mângâind aprig pe obrăjioare. E un contrast și totu-i schimbare, E un proces ce nu are, nicicum, alinare. Oricât aș vrea, firescul e împotriva mea. Oricât nu aș vrea, eternitatea conține și clipa cea grea. Da. Voința-mi a fost lege într-utotul cândva.  Acuma precum raza, urmez împăcat direcția. Oricine, oricând, va simți copleșirea ce-o simt acum, Când mă desprind, și în lumină mă avânt pe deplin. Tot ce contează, în iubire e prins, Tot ceea ce sunt, am fost și voi fi. by Blanco 1 aprilie 2020

Când toți ceilalți te părăsesc, Vei vedea de fapt, Cine ești, cu adevărat. Flori frumoase, flori înmiresmate, Nu e musai să aibă și un gust plăcut. Ai curajul oare, să te lași purtat de vânt? Rodul, așezarea, umbra și stăpânul, Alb sau colorat, nerv sau împărat, Te găsești într-un format, cu noduri și fără cap. Nimic nu atârnă în neant. Totul, totul e legat, și accentuat, Când pierzi sau când ai câștigat. Fii tu, firule, punte peste mine, Și de ai fi ciorchine,  Ține-mă bine! Iar când doar teascul va mai fi, Tot se vor naște poezii, arome și povești, Să ai mereu ce să împărtășești. Din prezent către aval, din amonte către deal, Nu-i mereu sarea în bucate, nici rachiu să cazi pe spate, Ci doar clipe, clipe însumate. Ai să dai însemnătate, hai, Ai un pic de frig sub soare, hai, Ai magie și nu știi, ai puterea ca să fi! by Blanco 1 iunie 2021

Când cerul norii își va alege, Când vulpea coada își va înfoia, Când din adâncuri sare sarea Și galbenul va domina. Spre Est și Vest se plimbă vina, Și tot la centru se dă tonul, Când neamțul biciuie francofonul, Nu se mai vede nici stiloul. Zăpada ascunde mult rahat, La fel precum conducătorul, Cel ce se crede neînfricat, Va fi trădat și răsfirat. Trăitam vremuri lungi de pace, Sughiț al neamurilor căpătâi, Nentrecem în enșpe alianțe, Și ne mândrim că avem un cui. Războiul fierul încinge bine, Și potolește tot ce-i fals, Nu îți trebe foarte multă minte, Să încerci să vezi ce e fatal. Însă și însă este important, Oricât am vrea să ne ferim, Noi din războaie tot trăim, Ce azi iubim, mâine hulim. by Blanco 19 octombrie 2020 Ps: De o fi trump, de o fi biden, chiar nu mai contează... bulgărele e pornit și pe toți el ne vizează. N-avem minte, avem stare. Opăriți între picioare.

Ne bucurăm zilnic de SOARE, fără să știm de unde e, ce e, și ce vrea de fapt. Ne bucurăm de tot binele pe care îl aduce în viața noastră, naturii și vietăților de pe Terra. Bucurabil. Ne odihnim corpul zilnic sub lumina LUNII și în liniștea nopții. Nu știm de unde e, ce e și ce vrea de fapt. Ne afundăm în alt fel de bine pe care ni-l aduce. E porția de calm după tumultul unei zile.  Calmabil. Da, pe întuneric ne prinde teama, însă am învățat cu timpul cum să gestionăm întunericul.  Tot așa cum în zilele toride am învățat să găsim umbra și apa. Adaptabil. Trăirea și conexiunea unui pescar cu apa e diferită de cea a unui marinar, a unui scafandru, a unui copil care se scaldă într-un râu sau a unui bătrân care își îngrijește corpul.  Cam așa e și cu bucuria, cu viața și cu satisfacția fiecăruia.  Incomparabil. Nu știm cine regizează viața noastră, și e cert că nu vom ajunge să prindem gala de premii și cocktailul de după The End. Așa este și va fi mereu acest film....

Iubesc precum un brad, o ploaie Ce scoate din mine mireasma care Aduce aer de liniște, și un pic de relaxare.  Nu e un verde oarecare, e verdele  Ce ne zâmbește la toți, și la fiecare Înveselind precum un soare, toți norii din zare.  Limpede, fin și curat, este stropul Ce ne atinge pe obraz, de Domnul sărutat, O clipă, un răgaz, e tot ce am căutat.  Pică lin, o melodie, ce-i de fapt o simfonie, Ploaia atinge tot și toate,  Curge şi nu mai răzbate, să ne-ncânte pe la ploape.  Ohh.. natură, a ta filă, ne trezește o idilă, Ale tale dulci petale se deschid la înviorare, E prilejul însemnat, să fi în interior bogat.  by Blanco 15 martie 2021

La o coală de hârtie, albul este goliciunea. Doar prin negrul din cerneală, tu pornești al tău cuvânt Și desăvârșești minunea, relatând ce ai în gând. La un cer în miez de noapte, negrul este umbr' fundal, Înșirat de-a lung și latul, e imens dar nu-n zadar. Prin curajul unor stele, albul pare un diamant. Și ajungem și la șah, unde albul începe jocul, Însă negrul, crunt dușman, e reversul cel viclean, Studiind a ta cale, contraatacă cu mult har.  Albul e Ying și Negrul e Yang, Două fețe, două stări, frontiere la culori, Însă ce se completează și în o se integrează. by Blanco 2 aprilie 2021

Pe contractul tău cu tine ai trecut boldat cuvinte, Îngroșând ce pentru tine ai crezut că-i important... Întreabă-te tu oare, cât de mult și dinadins Ai vrut ca al tău nume să fie un cuvânt distins.  Astfel de tu ai făcut, altceva ai vrut de fapt, Să te scalzi în băi de faimă, să dai altora de seamă, Să îl faci cât mai vizibil, ca un nerv, ca o reclamă... Ăsta nu e legământ.  (urmează)  Un parcurs în derizoriu, orice om a avut cândva, Și prin focul interior, singur, și-a luminat calea. De-i prea prins și învolburat, vei ajunge tulburat, De-i prea mic și pâlpâind, vei găsi împiedicarea.  Pe o astfel de cărăre tu simțit-ai obosit, Spre împlinirea interioară, zăbovind-ai poposit. Într-un loc anume, oare, ți-ai făcut așezâmânt, Și ai pus pe piedestale, ce ai considerat mai sfânt.  (va continua)  Nu mai am baterie, mă opresc din tot și toate, Sunt chemat ca să nutresc, stropii ca să îi găzduiesc. Încărcat-am energia, conectat de acest pământ Și rupt-am lumi în d...

 Când voi închide ochii pentru ultima dată La Domnul, în casa Sa, voi poposi în șoaptă. Iar în lumina luminată ce va fi Pe toți cei dragi voi revedea, și regăsi. Oo..tulburată mai este viața uneori, Tânjind spre liniște și pace ne dă fiori, Noi neglijăm prezentul și ne grăbim cu spor Să ne găsească moartea pe un coridor. Orbiți de nebunie, regrete și prostie, Ne irosim un dar, un har, mizând totul pe zadar, Când de fapt rostul și rolul sunt de a fi mereu uman, De a trăi în pace și a iubi necugetat, aproapele la fel de încercat. Ne izbește o realitate, a unei minți întunecate, A noastre minți, înebunită tare de eșecuri, lipsuri, aure, palate, În scorbura unui copac ne par toate afundate, Uitând să ascultăm de graiul, viu, al unei păsări mult plimbate. Cătarea, darea, zarea, zorii și marea Sunt de fapt realizarea prin care Domnul Zilnic ne arată ce frumuseți ne pot aduce Speranța, crezul, efortul și cumpătarea. E lecția pe care o avem de învățat și dat. Din foi, cotor, cerneală și iu...

Când lupii ne adulmecă din zare.. Când înmoi stilou în călimare.. Nimeni, dar chiar nimeni, Nu va știi ce poveste iar răsare. Și iar e foarte important, Cu iar zadarul e justificat. by Blanco 20 mai 2022

Vântul rece, chiar friguros E ce iubesc și apreciez cel mai mult pe lumea asta, Dar tot el e cel ce mă doboară. Nu sunt făcut să îi rezist, Stau în calea lui oleacă, îl simt, Dar e prea mult pentru cât pot duce. Și cât de mult îl iubesc.. mai ales dacă nu e zgomotos, Ci așa, valsând, cutreierând jucăuș pe tot pământul. Și îl admir pentru că el nu obosește,  Și nu se dă îndărăt de la alt vânt, alt curent, Ci se contopesc, se aliază, petrec împreună. Și nimic nu le stă în cale, Nici materie, nici spirite, nimic. Am văzut zilele trecute cum un vânt puternic, A ciocnit două stafii, care au făcut imediat cucui, Mare amuzament pe capul meu.. Și ca să finalizez comparația,  Vântul nu bântuie, el are o noimă, are un sens, El ne poartă înainte, sau înapoi, El aduce ziua, el aduce noaptea.. El ne aduce norii, el îi scutură de ploaie, El ne dă viața, el polenizează, El aprinde, el stinge, Vântul... ce o mai fi ce nu știm despre el. by Blanco 25 ianuarie 2021 Într-o rătăcire conștientă, c...

//Intro: Două întrebări? 1. Ce ai făcut tu pentru țara România? 2. Ce ai făcut tu pentru români? Răspunde sincer, în sinea ta. Fi onest. Dacă nu ai făcut ceva, atunci de ce te bucuri? De ce ești așa mândru? Cum îi onorezi sau îi respecți pe cei care chiar au făcut ceva? Cele 2 întrebări de sus sunt întrebări pe care să ți le pui singur în fiecare zi. În fiecare zi. Și mai ales la zilele naționale unde toți defilează în patriotism. Problema e că tu te intrebi zilnic doar cu întrebarea greșită: ce face România pt mine? Atât te întrebi. Doar atât.  Ei bine, sincer, cu toate că nu face multe, România face pt tine mai mult decât meriți, pentru că nu prea meriți nimic. Nu faci nimic, doar vrei. Ești un vrumân. Cei din Vrutulandia te vor cinsti. Cu vrutul vei rămâne, român contemporan. Cu vrutul și cu dezamăgirea. Dezamăgirea că realitatea rămâne diferită de iluzia în care te amăgești că ești. Iluzie, deziluzie, iluzie, deziluzie... 《《《 O poezie pentru vruritori 》》》 Până și un rahat străl...

Nu înțeleg. Nu înțeleg. Nu înțeleg. Sufăr că eu nu înțeleg. Mă macin că nu accept. Nici dacă mi s-ar explica, eu tot nu aș înțelege Pentru că nu accept. Mare parte din problemă e la mine Că structurez totul de forma "pe mine mă..." Și nu am cum să înțeleg vreodată Văzând prin a mea prismă. În mine lucrează egoul,  Mai mult decât în cel neînțeles, Eu devenind ușor ușor, Un neînțelegător într-un imens univers.. E un țel, o legătură, Dar ca o gură, o gură de ulcior!!! Ea simte apa când se scurge, Dar nu știe ce înseamnă.. să o țină în pântece. Avem mânerul, avem gura ulciorului, Avem forma corpului, avem baza și raza, Avem structura și culoarea, Avem materialul și starea. Da. Omul simte și interacționează  Doar cu mânerul și cu gura ulciorului. Și deși apa în sine are un gust al ei, Omul îi va simți o altfel de savoare. Lutul ulciorului denaturează gustul apei băute, Răceala apei, la fel, dă alt gust, Apărând astfel cel puțin 3 dimensiuni noi,  Care nu sunt aceleași la mine,...

Nu îngrădirea și izolarea mă sperie Ci să fiu înconjurat de Regret, de Dezamăgire, de Tristețe și de Neputiință. Flancat din toate direcțiile de acestea 4, nici Indiana Jones nu scapă. Și totuși, Privind în jos, privind în sus, Privind cu respect la trecut, Cu înțelegere către ceilalți, Înțelegere, adevărata înțelegere, Și suflecând mânecile, iar și iar, Cu străduință, cu ascultare și cu cooperare, Unu devine doi, doi devine trei Și trei cu patru egal 7. Spiritul primează materiei, întotdeauna. Spiritul. Umanitatea. Parcursul divin e ciclic La fel și suferința, La fel și lupta interioară și biruința, Precum pasărea Phoenix, iar și iar. Progresul în asta stă. Fără el lumea nu mai e lume, Viața nu mai e viață, Creația nu mai e creație. Ci o veșnică ciornă sau o foaie albă rămasă goală. Nudul minții. Nudul voinței. Nudul credinței. Nudul e drumul către origini Renunțarea la tot și toate, inclusiv la civilizație. Abandonul e nudul. Crudul abandon  Sub care niciodată nu se refugiază un ...

Și trestia de zahăr, ce unge a mea tristețe, Transmite o aromă, cu iz de tinerețe. Și norii ce-nconjoară, o lună plină, afară, Trăiesc prin neputiința, orbirii de o seară. Și în al serii frig, ce se întinde-n casă, Nu ne-a ajuns căldura, ce șade într-o ceașcă. Și în a nopții miez, de zile, noi adormim o leacă, Cu gândurile poposim, în negura, ce-așteaptă. Și multe altele vor fi, dar nu la fel...ca asta. În roua dimineții vă răsări, măiastră, alta. Și și-ul le unește, în sens și alternanță, Opusul le atrage, în crez și în uzanță. Și astfel definit, întregul mult râvnit, Se va așterne veșnic, ca timpul peste timp. by Blanco 19 iunie 2019 Ps: Poezie scrisă bând o cafea, sub o lună plină, într-o noapte friguroasă de vară, pregătindu-mă de un somn diferit de cel de ieri și de cel de mâine, căci azi e chiar o noapte deosebită. Și așa va rămâne, laolaltă cu poezia, cu trăirea, cu gândurile. Și.

Bunătatea îți e blazon, Extraordinarul te definește, Voința îți e viitorul, Onoarea te glorifică, Loialitatea îți e armură, Sacrificiul te consacră, Iubirea îți e aliat, Legendarul te înnobilează, Cuvântul îți e spadă. by Blanco 3 aprilie 2021

Oare cum or intra în vorbă, când se văd ei prima dată? E mai mult curaj pe el, sau e mai mult pe fată? Ce e clar e că vorbesc, și treptat ei se cunosc Până la momentul în care, din neant, Se împrietenesc. Ies, colindă, râd, zâmbesc, multe clipe împart cei doi, Și descoperă ușor cum la fiece moment, gravitează amândoi. Uite așa, încrederea, potențează zâmbete, Lasând loc iubirii prin săruturi să se-ntâmple. Ete, dragi cititori, cum povestea celor doi ne presară frumusețe, Căpătând un sens, fiori, dând întregului armonie, peisaj plin de culori. by Blanco 22 septembrie 2020

De adus înapoi nu știu să aduc pe nimeni din cei dragi pe care i-am pierdut. Indiferent ce și cât am încercat, nu am reușit. Ce știu însă, este să merg înainte Pentru că așa și-ar fi dorit și ei.  Înainte. Chiar dacă merg și fără busola și reperele mele, Mersul înainte e calea prin care pot îndeplini și visul lor și visele mele. Chit că noaptea e întunecată și drumul anevoios, Chit că ziua e plină și timpul e scurt, Forța lor mă îndrumă și mă ajută. O simt mai mult ca oricând atunci când întreprind ceva, Când plâng, când rătăcesc pe acest pământ. Precum lumânarea ce oferă caldură și lumină, Liniște și speranță, tot așa ei trăiesc prin mine și eu rezist prin ei. Durerea mereu va fi, și cu timpul vor fi văi și mai adânci în sufletul nostru, Însă tocmai ele definesc profunzimea iubirii și ne aproprie de miezul ființei noastre. Trăim în și cu conștiință, și cu știința că asta e ordinea firii. Nu alta. Asta e. Și cu cât ne împotrivim mai mult cu atât ne pierdem din înțelepciunea umană. ...

Tristețea din ochii acestui animal și încrederea în cea ce îl îngrijește.. Cu toate că un om i-a împușcat mama, puiul nu poartă ură pe ceilalți oameni... Ba din contră, simțurile îl ajută să înțeleagă și să vadă bunătatea în ceilalți. Unii ar zice că e prea mic să înțeleagă, și poate așa e, însă cei mici simt cel mai bine și cel mai profund iubirea pe care ceilalți le-o oferă.   Adulții parcă au ajuns orbiți de gânduri sau prea chitiți pe fapte, și nu mai văd și nici nu mai oferă iubire.  Adulții au ajuns să ofere iubire condiționată sau doar stropi de iubire, pentru că s-au retras într-o carapace răniți poate în experiențe anterioare. Dar asta e doar o scuză. Nu un motiv.  Motivul adevărat e că adulții percep lumea ce îi înconjoară drept ceva complex și se abat de la simplitatea copilăriei. Și cum mintea ne cere să oferim și noi tot o formă complexă de iubire, cifrată, codată, (că vezi doamne suntem adulți) ajungem să oferim doar bucăți mari de iluzii și bucățele mi...

Cel care mârâie și ia o dușcă, E îndrăgit de cel cu pușcă. Cel care nu mai știe felul, Are mărit tupeul. Cel care cu ochi mici privește, Măsoară, numără și plănuiește. Cel care încovoiată își ține a sa mustață, E primul ce trădează, direct la tine-n față. Cel care infatuat gonește nesupus E cel al cărui imn răsuna cât mai sus. Cel care limba sa agale o vorbește, E cel care tot speră și nimicul îl primește. Și toți și fiecare au stârnit acest necaz, Când toți și fiecare se credeau cel breaz. by Blanco 21 august 2022

Un cer înseninat, Un suflet încântat Toți primim cu bucurie O minune ce-a să vie. Suflet blând, suflet curat, Domnul Iisus ne-a fost dat, În EL să ne oglindim Lumina să o primim. Din belşug noi dăruim, Pururea ca EL să fim, Din iubire împărtăşim Lângą brad întinerim. Simți căldura în privire, Simți un foşnet de uimire, Simți miros de cozonac Simți îmbrățişând ce-i drag. Ori şi câte am simți, An de an ne reunim, Şi ca o înviorare, Noi tradiția o împlinim. La mulți ani! by Blanco 25 decembrie 2018

În mijlocul gălăgiei, poți găsi liniștea În scurgerea timpului, se află clipa În inima naturii, tăinuie o jumate a spiritului tău. Jumătatea limpede și neprihănită... Acuma depinde de tine ce cauți și cum cauți. by Blanco 30 noiembrie 2019

Când tu nu ai habar de a ta ființă, Când simți căldura ca pe o neputiință, În miezul nopții, calm, găsești cărarea, Și tacticos golești căldarea. Un iz de plante miresmat, O fi un Stroh, dar e prea aromat, O fi Absinth, deși un pic mai sec, O fi fermentul în care mă petrec. Și uite așa, ușor ușor, Fiorul rece îmi dă impuls să zbor, Să mă aventurez în lume plin de sete, Și să golesc tot lacul de regrete. Căci nu e timp de cumpănit, nicicând, Nu ești vivace când te afunzi în gând, Trezește-te! Și treci la fapte! Inundă cu prezent a' tale acte! by Blanco 20 mai 2022

Un dulap într-un spital a văzut multe. A ținut multe și a dus multe. Multe ce nu pot fi povestite, Ce cântăresc mult și greu,  Și la care se crucește și Dumnezeu. Darmite un doctor, Ce o fi în sufletul său? Câte poveri au fost și sunt pe umerii săi, Câtă prigonire, lipsă de odihnă și speranțe epuizate... Și noi ce facem? Ce facem noi?  Le tot turnăm plumb și aruncăm cu noroi? Asta e "pedeapsa" că au grijă de noi???? Rușine tuturor celor ce își fac singuri rău! Ce fumează, exagerează și se-neacă în alcool, Rușine celor ce se înfruptă ca draci Și bagă ca sparți să nu le cadă nădragii! Rușine celor ce nu stau potol, Celor ce nu ascultă strigătul de ajutor Al unui întreg, unui întreg popor.... Rușine celor ce nu sunt umani la unison!!! Cu pixul o foaie cândva va semna, O foaie ce va consemna, chiar moartea ta. Și acea foaie de voie nevoie va ajunge într-un dulap, Pentru că nepăsarea ți-a venit de hac. by Blanco 9 octombrie 2021 PS: dacă îngerii ar avea palme, ți-ar da peste ceafă...

Omul nu înțelege că există o  diferență între natură și naturalețe Încearcă să transpună în orice naturalețea, însă uitând că natura în intangibilitatea ei înseamnă armonie și frumusețe autentică, nu face nimic altceva decât să o păteze și eventual o distruge. Naturalețea e un deziderat fals. Precum un scaun din plastic. Practic, aspectos, dar care te rupe de conexiunea cu mediul, cu rădăcinile. Natura în schimb e cursul firesc, e originea, e platoul în care ședem într-un ecosistem vast, divers și în continuă schimbare. Și chiar dacă firescul uneori este indezirabil, chiar dureros, el are rolul de curățare, de transhumanță, de za între două puncte de echilibru. Cerul, marea, munții, zarea, vântul, soarele, ciripitul, mișcarea animalelor, iubirea și afecțiunea lor, lupta lor pentru supraviețuire sau pentru supremație, întunericul și stelele, căldura și frigul, alternanța între static și pasiv, cromatica, mireasma, aromele... toate compun acest tablou minunat numit natura. Minunat. b...

Pe cărarea vieții mele, sunt un bou. Fii un domn! În suita de momente, nu am stare. Stai potol! Prin tumultul unei zile eu mă pierd. Lasă urme! Când nervii mă înconjoară, gura e o fiară. Bea apă! Peste tot și cam în toate, eu despic firul în șapte. Treci la fapte! Ce nu știu, mă înspăimântă. Las-o jos! Unde mintea captiv mă ține, uit complet complet de mine. Somn ușor! De la est și până la vest, eu mănânc tot ce poftesc. Stop, ca să nu te rănesc! Cum e pace și mult calm, eu pun capra pe țambal. Cade țigla, ești ud loarcă! by Blanco 18 Februarie 2021

Oi face eu oare, aceleași greșeli precum cei pe care îi judec mereu? Cerul e plin de galaxii, lumini și umbre, care mai care. Înghit sau închid e totuna acuma... Am sufletul precum un cărbune stins, sau mocnește într-una? BețiVanului chiar nu îi mai pasă în ce pat adoarme, pat să fie.. Și o mult trâmbițată, atât de râVnită, "Veselie"... Se așterne în tihnă, când recele afară, Va să Vie, Tu ești singurul, de care, e musai să-ți fie rușine!!! Iubire, iubire, delir, nebunie, credut-am pustiul o oază în neștire, Tălâmb ca o Vită te îndrepți spre tăiere, când și doar când.. Cerut-ai prea mult și Vrut-ai aVere... Oooo..durere, durere, pătimașa ta fire mă orbește, pe mine. CalVarul e un gust, ce se simte pe piele, E antidotul la excesa plăcere. A nu se uita și a nu se încerca,  Să oprești timpul și să potolești Vre-mea. AieVea acum, aieVea mereu, Vedem doar o umbră, Din ce ai fi putut,  Fi tu,  Sau eu. by Blanco 19 august 2021

Omul este incapabil să se cunoască în totalitate pe sine. Omul nu este capabil să se controleze în totalitate pe sine, unele trăiri îl fac nu doar pe el vulnerabil, dar pot afecta şi ce este în jurul său. Omul este extrem de rigid în a se schimba, iar gradul său de adaptabilitate este influențat de necesitățile vitale şi de suprapunerea timpului cu necesitatea. Cu cât are mai mult timp la dispozitie omul se adaptează mai lent. Omul este clădit pe experiențe, pe educație şi pe imitație. Imitația se află în cel mai mare procent. Conştient sau inconştient omul copiază ce vede la alt om. Atât părți bune, cât şi rele. Omul are vicii. Şi deşi ṣtie că sunt nocive, nu renunță la ele. Omul este deci captiv obiceiului şi stilul său comportamental e mai mult bazat pe satisfacție, decât pe rațiune. Omul are doze mari de lăcomie şi mândrie. Omul aspiră să îi fie aidoma celui care l-a creat. Omul prin implicarea în construirea unui robot umanoid vrea să se simtă Dumnezeu. ‐------xxx--xx-x 1. Omul nu...