Skip to main content

Joaca

Tristețea din ochii acestui animal și încrederea în cea ce îl îngrijește..


Cu toate că un om i-a împușcat mama, puiul nu poartă ură pe ceilalți oameni...


Ba din contră, simțurile îl ajută să înțeleagă și să vadă bunătatea în ceilalți.


Unii ar zice că e prea mic să înțeleagă, și poate așa e, însă cei mici simt cel mai bine și cel mai profund iubirea pe care ceilalți le-o oferă.  


Adulții parcă au ajuns orbiți de gânduri sau prea chitiți pe fapte, și nu mai văd și nici nu mai oferă iubire. 


Adulții au ajuns să ofere iubire condiționată sau doar stropi de iubire, pentru că s-au retras într-o carapace răniți poate în experiențe anterioare. Dar asta e doar o scuză. Nu un motiv. 


Motivul adevărat e că adulții percep lumea ce îi înconjoară drept ceva complex și se abat de la simplitatea copilăriei. Și cum mintea ne cere să oferim și noi tot o formă complexă de iubire, cifrată, codată, (că vezi doamne suntem adulți) ajungem să oferim doar bucăți mari de iluzii și bucățele mici de iubire. Sau deloc.


Când ai îmbrățișat ultima dată un om?

Când ai intrat ultima dată în vorbă cu un necunoscut?

Când nu ți-a mai păsat de aparențe și uzanțe și ai făcut întocmai cum ai simțit?

....





Ai pierdut ce e mai frumos în viața asta atunci când ai pus într-un seif joaca și ai scos în locul ei lupa.


Dacă oferi cu lupa iubire, cu lupa vei primi iubire!!!


Joaca e o acțiune fără bariere, în care suntem în același timp atât perdanți cât și câștigători. O julitură în plus e un motiv de veselie. Joaca e un mod în care fiecare se exprimă pe deplin și fiecare învață ceva de la fiecare, devenind o plăcere și o bucurie pt suflet. O încântare.


Copii sunt veseli și zâmbesc mereu, sunt jucăuși prin fire și stare, și oferă iubire din tot sufletul lor. 


Joaca pentru ei e o alinare, nu o corvoadă. Ei nu își fac griji despre consecințe, pentru că știu că grijile sunt doar în mintea noastră și ei acționează pe baza sufletului, nu a minții.


Indiferent cât de mult vom fi răniți în lumea asta, să nu renunțăm la joacă, la iubire, ele sunt  materialul nativ din noi. Amprenta. 


Ia totul ca pe o joacă prin care mai învățăm câte ceva și nu ca pe o luptă în care ne temem să nu pierdem și prin care ajungem să creăm monștri.


by Blanco


2 noiembrie 2019

 

Comments

Popular posts from this blog

Albina

Când norii se deschid și plâng, Șuvoaie curg, șuvoaie curg. Când noaptea se așterne înfrigurând, Cu toții fug, cu toții fug. Doar ea, surprinsă în dărăt, se zbate să reziste încă un zor, Și chiar de e cuprinsă de un dor, ea stă în continuare în zbor. Firavă, harnică și obosită, se adăpostește într-un loc retras, Lumina ei, o umbră într-o sticlă, pe marginea unui pervaz. Și plouă, plouă, toarnă cu găleata, Și suflă un vânt puternic ce te-ngheață, Cu toate că este prea târziu în noapte, Ea se gândește neîncetat la dimineață. Eu o privesc, nu am cu ce să o ajut, Nici să mă apropii, ca s-o prind în palmă, E prea micuță și foarte speriată, Iar acul ei în zbor tot mi-l arată. O las, în firea vieții și naturii, Să creadă, să lupte, să răzbească, Și să ne învețe pe orișicare,  Că încercarea e doar un drum din floare în floare. by Blanco 4 iunie 2019

Prins

De dincolo de nori Retrăiesc gând cu gând, în gând. Amintirile-mi se plimbă, purtate ușor de un vânt Mai subțire decât primul și ultim cuvânt. Mă apropii de soarele, ce îmi zâmbește agale, Incălzindu-mi tot corpul, prinde conturu-mi în zare. Șuvoiul de lacrimi, ce îl port cu mine, Îl las să coboare, mângâind aprig pe obrăjioare. E un contrast și totu-i schimbare, E un proces ce nu are, nicicum, alinare. Oricât aș vrea, firescul e împotriva mea. Oricât nu aș vrea, eternitatea conține și clipa cea grea. Da. Voința-mi a fost lege într-utotul cândva.  Acuma precum raza, urmez împăcat direcția. Oricine, oricând, va simți copleșirea ce-o simt acum, Când mă desprind, și în lumină mă avânt pe deplin. Tot ce contează, în iubire e prins, Tot ceea ce sunt, am fost și voi fi. by Blanco 1 aprilie 2020

Titlul poeziei e mai jos

 Când voi închide ochii pentru ultima dată La Domnul, în casa Sa, voi poposi în șoaptă. Iar în lumina luminată ce va fi Pe toți cei dragi voi revedea, și regăsi. Oo..tulburată mai este viața uneori, Tânjind spre liniște și pace ne dă fiori, Noi neglijăm prezentul și ne grăbim cu spor Să ne găsească moartea pe un coridor. Orbiți de nebunie, regrete și prostie, Ne irosim un dar, un har, mizând totul pe zadar, Când de fapt rostul și rolul sunt de a fi mereu uman, De a trăi în pace și a iubi necugetat, aproapele la fel de încercat. Ne izbește o realitate, a unei minți întunecate, A noastre minți, înebunită tare de eșecuri, lipsuri, aure, palate, În scorbura unui copac ne par toate afundate, Uitând să ascultăm de graiul, viu, al unei păsări mult plimbate. Cătarea, darea, zarea, zorii și marea Sunt de fapt realizarea prin care Domnul Zilnic ne arată ce frumuseți ne pot aduce Speranța, crezul, efortul și cumpătarea. E lecția pe care o avem de învățat și dat. Din foi, cotor, cerneală și iubire