Skip to main content

Titlul poeziei e mai jos

 Când voi închide ochii pentru ultima dată

La Domnul, în casa Sa, voi poposi în șoaptă.

Iar în lumina luminată ce va fi

Pe toți cei dragi voi revedea, și regăsi.


Oo..tulburată mai este viața uneori,

Tânjind spre liniște și pace ne dă fiori,

Noi neglijăm prezentul și ne grăbim cu spor

Să ne găsească moartea pe un coridor.


Orbiți de nebunie, regrete și prostie,

Ne irosim un dar, un har, mizând totul pe zadar,

Când de fapt rostul și rolul sunt de a fi mereu uman,

De a trăi în pace și a iubi necugetat, aproapele la fel de încercat.


Ne izbește o realitate, a unei minți întunecate,

A noastre minți, înebunită tare de eșecuri, lipsuri, aure, palate,

În scorbura unui copac ne par toate afundate,

Uitând să ascultăm de graiul, viu, al unei păsări mult plimbate.


Cătarea, darea, zarea, zorii și marea

Sunt de fapt realizarea prin care Domnul

Zilnic ne arată ce frumuseți ne pot aduce

Speranța, crezul, efortul și cumpătarea.


E lecția pe care o avem de învățat și dat.

Din foi, cotor, cerneală și iubire,

Sfânta Biblie s-a creat, pentru veșnicie.

Asemenea povețe și povești avem și noi, de realizat.


E cert. Nimic din ce a fost nu va mai fi.

Dar tot ce a fost va birui, va forma și va clădi

Din material și spiritual vor apărea copii,

Continuatori-constructori toți, tot vom fi.


Copii la propriu sau la figurat,

Că suntem toți un neam și frați

Iar orice gând, ajutor și sfat,

Ne face mai buni, mai sinceri, mai curați.


În negru și în beznă, ne naștem și murim,

După care în alb și în lumină ar fi bine să trăim

Pururea să ne desăvârșim,

Și voia Domnului să o cinstim și împlinim.


by Blanco


6 noiembrie 2021


Poezia "Când voi închide ochii pentru ultima dată, o să mușc pe cineva de o bucă"


PS: :) Fiți veseli și haioși, n-are sens să devenim scorțoși

Comments

Popular posts from this blog

Albina

Când norii se deschid și plâng, Șuvoaie curg, șuvoaie curg. Când noaptea se așterne înfrigurând, Cu toții fug, cu toții fug. Doar ea, surprinsă în dărăt, se zbate să reziste încă un zor, Și chiar de e cuprinsă de un dor, ea stă în continuare în zbor. Firavă, harnică și obosită, se adăpostește într-un loc retras, Lumina ei, o umbră într-o sticlă, pe marginea unui pervaz. Și plouă, plouă, toarnă cu găleata, Și suflă un vânt puternic ce te-ngheață, Cu toate că este prea târziu în noapte, Ea se gândește neîncetat la dimineață. Eu o privesc, nu am cu ce să o ajut, Nici să mă apropii, ca s-o prind în palmă, E prea micuță și foarte speriată, Iar acul ei în zbor tot mi-l arată. O las, în firea vieții și naturii, Să creadă, să lupte, să răzbească, Și să ne învețe pe orișicare,  Că încercarea e doar un drum din floare în floare. by Blanco 4 iunie 2019

Prins

De dincolo de nori Retrăiesc gând cu gând, în gând. Amintirile-mi se plimbă, purtate ușor de un vânt Mai subțire decât primul și ultim cuvânt. Mă apropii de soarele, ce îmi zâmbește agale, Incălzindu-mi tot corpul, prinde conturu-mi în zare. Șuvoiul de lacrimi, ce îl port cu mine, Îl las să coboare, mângâind aprig pe obrăjioare. E un contrast și totu-i schimbare, E un proces ce nu are, nicicum, alinare. Oricât aș vrea, firescul e împotriva mea. Oricât nu aș vrea, eternitatea conține și clipa cea grea. Da. Voința-mi a fost lege într-utotul cândva.  Acuma precum raza, urmez împăcat direcția. Oricine, oricând, va simți copleșirea ce-o simt acum, Când mă desprind, și în lumină mă avânt pe deplin. Tot ce contează, în iubire e prins, Tot ceea ce sunt, am fost și voi fi. by Blanco 1 aprilie 2020