Când norii se deschid și plâng,
Șuvoaie curg, șuvoaie curg.
Când noaptea se așterne înfrigurând,
Cu toții fug, cu toții fug.
Doar ea, surprinsă în dărăt, se zbate să reziste încă un zor,
Și chiar de e cuprinsă de un dor, ea stă în continuare în zbor.
Firavă, harnică și obosită, se adăpostește într-un loc retras,
Lumina ei, o umbră într-o sticlă, pe marginea unui pervaz.
Și plouă, plouă, toarnă cu găleata,
Și suflă un vânt puternic ce te-ngheață,
Cu toate că este prea târziu în noapte,
Ea se gândește neîncetat la dimineață.
Eu o privesc, nu am cu ce să o ajut,
Nici să mă apropii, ca s-o prind în palmă,
E prea micuță și foarte speriată,
Iar acul ei în zbor tot mi-l arată.
O las, în firea vieții și naturii,
Să creadă, să lupte, să răzbească,
Și să ne învețe pe orișicare,
Că încercarea e doar un drum din floare în floare.
by Blanco
4 iunie 2019
Comments